Hello drăguții mei,

Lately am tot văzut pe diverse site-uri și rețele de socializare un vechi item care era integrat destul de des în outfiturile de pe litoralul românesc; mai exact, de la vânzătorii de semințe, scoici și alte bunuri “must have” până la turiștii care simțeau nevoia să “aibă controlul financiar în marsupiul personal”. Nu de alta, dar ai mai auzit și tu ce întâmplări nefericite au avut alții în vacanță, că au trebuit să apeleze pe la prieteni și rude ca să-și permită un bilet de tren pe drumul de întoarcere. Nasol, știu. Ei, din acest punct de vedere recunosc utilitatea borsetutei, chiar nevoia justificată de a o purta ca turist în scopul prevenției viitoarelor amintiri neplăcute cât și a  viitoarelor datorii.

Una peste alta, recunosc- îmi pare rău că am aruncat borseta copilăriei mele…Roșie, inscripționată cu logo-ul Coca-Cola…Cu care dormeam nopțile în tabăra de vară… De teamă că există cleptomani peste tot,  eu în mintea mea găsisem cea mai sigură metodă de a-i ține la distanță de bagajul meu și anume…borseta pe sub bluza de pijama. Clar nu aveam de gând să renunț la cumpărarea suvenirurilor, so good thing i had my Coca-Cola purse. Era mai utilă decât orice.

Acum, în lipsa alteia, am zis că nu merită să dau banii aiurea pe alt articol că oricum era prea mainstream și sigur nu ajungea la nivelul primei mele “iubiri” Coca-Cola, așa că mi-a trecut prin minte să fac ce fac deobicei când n-am: să improvizez cu ce am deja. Dacă nu-mi iese improvizația, atunci na, fie, deschid portofelul și zboară Aureii, unul după altul. Revenind la planul meu inovator, am căutat în colecția de poșete și gentuțe un articol care să aibă dimensiunile relative ale unei borsete, cât și o curea lungă ca să o pot adapta la talia pantalonilor. Prima gentuță care corespunde este o poșetă “cross body”, cu cureaua care se poartă pe un umăr la diagonal, evident.

Am alcătuit de asemenea un look 90’s care să integreze noua “borseta”, take a look:

 

Am ales o poșetă simplă cu o curea tip lanț auriu, care a jucat perfect rolul de curea.

 

Verde fiind culoarea anului, am alăturat o jachetă din fâș asortată cu un tricou baby pink din velour, iar pentru a susține lanțul argintiu tip curea, am accesorizat cu o bandană street style roșie.

Proporțiile corpului s-au păstrat în ciuda jachetei oversized deoarece am ales un jeans cu talie înaltă și o pereche de sneakersi simpli.

Accesorizarea este mai light deoarece am insistat cu bandana, așa că am simțit nevoia unor creole, o pereche de ochelari de soare vintage, și multe inele ca să duc look-ul într-o zonă rock’n roll.

 Măi, nu știu dacă am reușit să vă inspir câte o idee din acest post, dar sper să da. Dacă nu neapărat asta cu borseta (deși eu cred că e ingenioasă și unică), atunci aia de mai sus scrisă cu italic. Nu degeaba am lăsat-o așa.

În rest, roll with me (click )!

 

 

 

One Reply to “Borseta deghizată în poșetă?”

  1. Pingback: essayforme

Comments are closed.